vacancion

Am ajuns acasă de vreo două zile... cred că a trecut atât... habar nu am.
În orice caz, e bine acasă. Drumul a fost mult mai plăcut decât ultimul, când tot trenul auzise că o tipă din vagonul 4 se droghează la greu, lucru total neadevărat. M-au aşteptat mama şi fratele meu, în gară. Am râs pe drumul spre casă. E bine, ca întotdeauna. Buni mă ţine la curent cu toate mondenităţile, acum o plânge pe Carmen Şerban, care, aparent, a avut o idilă cu o minoră mahalagioaică. Frumos. Ce altceva poate fi mai pl[cut urechilor? Exact, nimic altceva. Ei bine, tot buni, care e o războinică, m-a scăpat de un nene frustrat care se plictiseşte acasă şi mai are şi minute. Ăsta mă stresează încă din 27 ianuarie. Mă sună zilnic şi-mi face nervi. Astăzi, şi-a dat seama că nu-s singură pe lume. I-a răspuns buni şi l-a pus la locu' lui. Buni îi super: "Alo, da? Cu cine doriţi? [...] Du-te-n mă-ta! Doamnă, tu ştii cu cine vorbeşti? ia mai du-te d****!!! Gata, închide!"
Şi aşa m-a lăsat în pace, cel puţin, pentru moment.
Tot ce fac cât sunt acasă e să stau în pat şi să mă uit la seriale. House, ăsta îmi place. Mbine, acum am impresia că fiecare tuse înseamnă că am ceva, de fiecare dată când mă scarpin, înseamnă că am vreo alergie şi am nevoie de 1 mg de epinefrină, iar atunci când mă ridic brusc şi ameţesc ştiu că se întâmplă ceva grav. Poate am o tumoare. Dar, e doar din cauza serialului. Oricum, nenea are dreptate, toată lumea minte. Îmi place că e cinic, sarcastic şi manipulator.
Îmi e puţin dor de Timişoara, foarte puţin, ţinând cont că numai ce am plecat de acolo. Mi-am dat seama că un mănunchi de cuvinte frumoase mă fac să zâmbesc ore-n şir şi că am devenit dependentă de nişte discuţii. Dau play la serial! Enjoy your vacation!!!
Da, de două zile, asta reiese din ultimele verificări.

a fost frumos... atât de frumos... a fost bine...

O privire în care se citeşte compătimirea şi dorinţa de revedere. După o glumiţă, îşi ridică privirea peste ceilalţi şi, undeva la mijloc, se întâlnesc aceleaşi două priviri, cu aceleaşi simţăminte. Îşi vorbesc ochii între ei, iar faţa mentorului zâmbeşte către cea a învăţăcelului. Cel de-al doilea îi răspunde la fel şi nu-şi poate aţinti pupilele spre altcineva. Îşi mai zâmbesc o singură dată şi mentorul îi face un semn discret din mână elevului. Înseamnă "adio, dar ne mai vedem!". Discipolul, care până acum se sfia să-şi arate şi celălalte sentimente în afară de respect, face acelaşi semn, cu acelaşi gând. După un "la revedere" tacit, cu resemnare, discipolul îşi priveşte mentorul părăsind scena pe care a performat. Va fi înlocuit o vreme. Nu le convine niciunuia din ei. Şi aşa se termină. Maestrul pleacă oftând, iar ucenicul îşi continuă lucrul. Se vor reîntâlni cândva. 

3!!! în blogu' meu...

Vine sfârşitul!!!

Ştiu, am mai început o postare în felul ăsta. Ştiu şi că nu a observat nimeni :)) 

Dar, vine. Sfârşitul e aici... Sfârşitul sesiunii! Mai am un picuţ de tot şi am isprăvit. Mi-e aiurea că nu m-am simţit deloc presată, deloc ambiţionată, nu am ieşit la vănătoarea de note, deşi sezonul a început. Fuck!

Mă tratez pentru toate. După două reprize de plâns fără pic de motiv, m-am ridicat din pat şi am purces spre studioul de radio unde am făcut nişte înregistrări. Nu mai vreau nici radio, nici nimic! Mi-e dragă presa scrisă şi cea de teren. Robert Şerban spunea, în interviul pe care l-am făcut cu el, că presa scrisă rămâne Regina Jurnalismului. Asta vreau să fac. Să scriu, să merg pe teren, să particip la conferinţe de presă. Da, şi radioul mi se pare super, doar că... nu ştiu. Oricum în mine nu mai aleargă niciun fel de ambiţie. Las totul să vină, dacă vrea să vină. Dacă nu, asta e. Ah, da! mai am doo examene şi deja-s plictisită. Profu' preferat nu o să-mi mai fie prof în următoru' semestru'... aiurea, jur. 

Dar, mă lecuiesc. Mă lecuiesc cu muzică şi discuţii puerile. Şi concerte! Hell yeah!

1. Gotye, că tot am descoperit că-mi place:



2. Alcohol Jazz, că îmi place cum sună


3. Sola Rosa, că a trecut un an de ultima oară când i-am ascultat în sesiune. Şi pentru că-mi plac culorile.

Tequilla nu ajută

Un shot, două, trei de tequilla nu sunt de ajuns. Tot nu te opresc să alergi ca bezmeticu' prin loburile temporale, parietal, frontal şi occipital. Ar trebui să te opreşti şi să pot să mă gândesc şi eu la lucrurile care ar trebui să mă macine serios. Toată ziua te plimbi pe acolo, mai mult prin emisfera dreaptă... dar, te plimbi. Şi nu numai ziua, nici noaptea nu te opreşti. Eşti mult prea activ şi mult prea prezent. Dimineaţa iar începi să-mi povesteşti lucruri şi orice fac, fac în funcţie de sugestiile tale. Măcar de se întâmpla asta doar de puţin timp... însă se întâmplă de o vreme... cam îndelungată. Deja ştiu când o să mă contactezi şi ce o să-mi zici. Ar fi frumos dacă ai urma scenariul din capul meu, oricum eşti toată ziua acolo. Tequilla nu ajută. Mă face mai creativă, iar pe tine, mai cooperant. Atunci se mai nasc vreo 4 scenarii... Ai, ai, ai!

pentru că se poate

O zi naşpa, o săptămână aiurea... Un singur profesor cu care facem neşte multe materii continuă să-mi dea note proaste, deşi materialele pentru el merită mai mult. Nopţi nedormite, doar e sesiune, dar măcar am avut o companie plăcută. Ieri, am avut de făcut un interviu, şi în sfârşit l-am făcut. Am avut nişte emoţii foarte mari, îmi tremurau mâinile, picioarele, mai că-mi venea să plâng când m-a văzut singură în faţa locului de întâlnire. Mi-am făcut curaj, am urcat până la etajul întâi şi stăteam în faţa uşii. Am vrut să plec. De 3 ori. Dar, am intrat. L-am auzit binedispus. Partea proastă e că nu voiam să par tare nepricepută şi să-i trântesc întrebările pe birou.
Uitasem întrebările, aşa că am improvizat. Am improvizat mult şi după primele 3 întrebări, m-am liniştit, am uitat cât de emoţionată eram şi pur şi simplu povesteam.
L-am înregistrat pe un player, că deh, nu-mi permit reportofon... dar ghici ce? ce??? - se întreabă mulţimea uimită. Nu se poate descărca înregistrarea. Iar opţiunea de a ridica volumul, e... bipuită. Adică, stricată. Adică, nu funcţionează. De ieri mă chinui să fac cumva să pot transcrie interviul... am ajuns în punctul în care o să sugrum prima persoană care mă va pune să îi repovestesc tot. Dar e ok. Mă doare capul de îmi bubuie. O venă se tot zbate ca o descreierată... Simt cum sângele meu o ia razna, aleargă ca nebunu' pân' la inimă şi-napoi...
Dar e ok... probabil nu o să intru în examen şi probabil o să mă doară sufletu' că nu a ieşit nimic cum trebuie. Fuck! Fuck! Fuck!
E ok, urmează concert Viţa de Vie. Prima oară în aces mirific an. Va fi super!!! Măcar atât :)
Fuck everything and become a pirat. Cum ar spune un mare clasic în viaţă...